De ce ne cramponam

M-am intrebat adesea de ce ne cramponam in relatii care nu merg. Si ma refer aici la cramponari de natura afectiva. Culmea e ca o fac nu doar cei sentimentali, ci si cei mai cerebrali si mai orgoliosi dintre noi.
Promptitudinea cu care ne indepartam de oamenii care nu ne respecta, care nu ne plac, usurinta cu care, le intoarcem spatele isi schimba centrul de greutate cand vine vorba de iubire.
Sa-l lasi pe celalalt sa plece cu o parere gresita despre tine devine atunci cel mai greu lucru din lume! Iar cand cineva nu ne vrea, singura explicatie pe care mintea noastra accepta s-o metabolizeze e aceea ca ”infamul” nu a apucat sa ne vada asa cum suntem.
E amuzant cum cred oamenii ca stapanesc devenirea a ceva, orice, de la sentiment la legile firii! De fapt, ne imbatam cu apa rece a unor criterii universale care pentru noi nu exista. Nu avem bife realiste dupa care unul va fi sigur iubit si altul nu. Si, in mod cert, acceptarea iubirii nu vine cu garantii care tin de infatisarea noastra intocmai dinaintea ochilor celuilalt.
Practic, nu putem sa ne cunoastem si sa ajungem sa ne iubim pentru ca profunzimile unuia exced capacitatii de sondare a celuilalt. Sau ca natura profunda a unuia, la care a adaugat familia, mediul in care a trait, experientele, difera mult de natura intima a celuilalt.
Totul pe lumea asta tine de puterea de intelegere. Teoriile, de la cele mai simple pana la cele mai complicate, atarna, in ultima instanta, de cine le receptează